2

Tupid porter

Azi am fost sa fac o vizita cuiva la spital. Ca sa scurtez drumul am luat-o prin curtea policlinicii unde am dat nas in nas cu un portar care-si pierduse logica. Ma punea sa ocolesc toata policlinica pentru a intra in spital.

Discutie:

- Domnisoara, domnisoara nu aveti voie sa intrati pe acolo, trebuie sa o luati pe intrarea principala.

M-am gandit sa-i dau un raspuns de genul “dar mie-mi place pe usa din dos”, insa am procesat repede informatia gandidu-ma “ce mama naibii vrea asta de la mine!?! E ora de vizita, nu scrie accesul persoanelor neautorizate interzis, cam de ce as ocoli atata?” M-am intors spre el si i-am raspuns:

- What? Sorry but I don`t understand romanian language, english please.

Aici a inceput partea draguta. S-a uitat la mine precum un bou si a incepus sa-mi silabiseasca in romana ceva de genul: nuuuuu aaaavveeeettiii voiiieeee ppeeeee aaaaiiiiciii, in timp ce gesticula foarte funny. M-am abtinut sa nu rad copios si am tinut-o pe a mea:

- Sorry, I don`t understand.

Dupa lupte de convingere, silabisiri si gesticulari care mai de care a cam inceput sa ma plictiseasca, plus de asta ma cam grabeam. I-am aruncat un: Ok, I go now, si mi-am vazut de drum. Asta se criza in spatele meu urland ca nu am voie pe acolo dar pana la urma s-a calmat.

Cand am plecat din vizita respectiva mi-a venit ideea sa-mi dezvolt putin partea evil. Am luat-o spre aceeasi cale de acces iar in momentul cand am ajuns in fata portii, respectivul portar se uita… intr-un fel anume la mine. Draguta, cu un zambet larg pe buze i-am spus: multumesc, ati fost foarte dragut ca m-ati lasat sa intru pe aici. Uimitor a fost faptul ca ramasese cu gura cascata fara nici o replica. M-a dezamagit putin, il credeam capabil macar de inca o criza.

Posted in Diferit | 9 Comments »

Plictisita?

Cam asta fac atunci cand ma plictisesc - cred ca mi-a iesit -

Asta gen /a free theme for EMO shit/
hint! - if you want to turn off your monitor after 1 ore 15 minutes, all you have to do is just wriggle it

Posted in Diferit | 7 Comments »

1

Mrrrr! Mi-e somn! Revin dupa ce dorm
BTW melodia asta o ascultam cand eram kinderita si nu ratam nici un weekend la Piatra Arsa, azi am dat de ea intamplator si am reascultat-o cu placere. Ma duc sa dorm si sa visez la munte, jepi, nebunii, bla-bla

Posted in Diferit | 2 Comments »

Despre mine somnolent

Jerome K. Jerome publica in anul 1889 in Gandurile trandave ale unui pierde vara:

“Vai! Ce placere sa te intorci pe partea cealalta si sa adormi la loc: Doar cinci minute. Oare exiata vreo fiinta umana, ma intreb, in afara de eroul unei povesti pentru baieti de la scoala de duminica, exista vreun om care sa se scoale de bunavoie? Sunt unii pentru care scularea la ora potrivita este absolut imposibila. Daca se intampla ca ora 8 sa fie cea la care trebuie sa ajunga undeva, atunci ei stau in pat pana la 8:30. Daca situatia se schimba si 8:30 este ora potrivita, atunci se face 9 pana sa se scoale. Acesti oameni seamana cu omul de stat despre care se spune ca era intodeauna punctual cu o jumatate de ora dupa. Ei incearca tot soiul de stratageme. Isi cumpara ceasuri desteptatoare (inventii viclene care declansaza soneria la momentul nepotrivit si strica somnul cui nu trebuie)… Am cunoscut pe cineva care chiar se trezea si se ducea sa faca o baie cu apa rece; si nici macar asta nu-i folosea, pentru ca dupa aceea sarea din nou in pat sa se incalzeasca.”

Ma regasesc in aceasta descriere, cel mai placut lucru de la care nu dau aproape niciodata inapoi este acela de a dormi. Gasesc o placere nebuna in somn si leneveala.

Nu cu mult timp in urma imi era imposibil sa ma trezesc dimineata inainte de ora 9. Am incercat diverse metode, dar fara rezultat. Mereu am avut grija sa-mi programez treburile astfel incat sa nu fie necesar sa ma trezesc inainte de 8:30 - 9.

Pe vremea in care ma duceam la scoala si aveam ore dimineata nu stiam ce sa mai inventez si in ce fel sa ma mai schimonosesc pentru a reusi sa o conving pe “mi mutter” ca-mi este foarte rau si nu ma pot duce la scoala. Uneori imi iesea, dar de cele mai multe ori trebuia sa renunt la senzatia de confort si starea de somnolenta pentru a infrunta o fata ridata din care pleca o privire taioasa, cantand cu zambetul (fals) pe buze la prima ora imnul tarii si ridicandu-l in slavi pe tovarasul Ceausescu.
Imi aduc aminte, acum cu amuzament, ca intr-o zi acest tovaras Ceausescu urma sa treaca prin fata scolii unde invatam. Trebuia ca pionierii sa-l intampine postati pe marginea trotuarelor, fericiti ca-si vad conducatorul. Pentru aceasta, urma sa ma trezesc dimineata pentru a ma duce la scoala imbracata impecabil, cu o fata fresh urmand a-mi lua pozitia pe marginea trotuarului dupa un instructaj amanuntit facut de o anume invatatoare. Mi-a fost imposibil sa ma trezesc la timp, plus de asta motivatia pentru care trebuia sa fac acest lucru nu ma incanta sub nici o forma; ma gandeam ca tovarasul Ceausescu va putea trai linistit si fara vederea moacei mele (si viceversa).

Ma trezisem de cateva minute si am auzit sunetul telefonului; la celalalt fir tonul putin disperat al invatatoarei, ingrijorata ca nu-mi facusem aparitia, m-a impins sa-mi inving starea de somn. In graba m-am imbracat si am fugit spre scoala. Pe marginea trotuarelor erau deja insirati pionieri ce semanau cu niste statuete foarte bine ingrijite.

Apar in fata invatatoarei pe jumatate adormita si sleampata, moment in care starea de somnolenta mi-a fost alungata de niscai palme si tipete. Drept pedeapsa mi s-a oferit un loc in spate, de unde tovarasul nu ma putea zari. Pedeapsa ar fi trebuit sa-mi trezeasca remuscari probabil, dar n-a fost sa fie.

Era frig, imi era somn, tovarasul intarziase deja vreo 10 minute, iar eu ma gandeam la prajiturile matusii care statea la cateva strazi de scoala. Am meditat pret de cateva minute si am gasit prajiturile si caldura din casa matusii mult mai interesante. M-am strecurat printre restul copiilor care erau vizibil incantati ca-l vor vedea pe Ceausescu si am fugit spre matusa, lasand in urma marea ocazie de a sta nas in nas cu un conducator de stat. Nu am regretat niciodata alegerea facuta desi urmarile deciziei au fost alte palme din partea invatatoarei, tipete, morala si scaderea notei la purtare (si nelipsita amenintare cu exmatricularea, de care am scapat insa).

Anii au trecut, bancile scolii au fost treptat uitate si cursul vietii m-a impins spre acel moment in care ai impresia ca-i foarte usor sa-ti porti singur de grija, ca siguranta unui servici iti va aduce satisfactii materiale demne de invidiat, ca totul se poate rezolva atata timp cat iti doresti.

Prajiturile si citronada din cofetarie au fost inlocuite cu tigari si bere la terase; vacantele pentrecute la tara, concediile parintilor ce le petreceam impreuna la mare sau ma munte s-au transformat in weekenduri cu prietenii la munte si plecari prin tara de cate ori aveam ocazia. Pentru toate astea banii parintilor erau ori prea putini dar, de cele mai multe ori, ma enervau metodele psihologice pe care trebuia sa le aplic, de convingere a acestora si clipele de asteptare pana ma vedeam cu banii in buzunar. Am decis ca-i cazul sa ma angajez fiind convinsa, precum am spus mai sus, ca asta-mi va aduce libertatea materiala si ma va scuti pregatirile pshigologice aplicate parintilor in momentele cand imi doream sa plec undeva.
M-am trezit angajata dar cramponata de faptul ca trebuia sa ma trezesc foarte devreme pentru a-i umple buzunarele unui patron insuportabil. Nu am rezistat prea mult si am renuntat; trezitul de dimineata si mutrele suspecte a celor cu care lucram nu imi aduceau nici un beneficiu. A urmat alt job, unde dupa lungi discutii si venind cu argumente ce n-au putut fi combatute nu era nevoie sa ma trezesc cu noaptea-n cap.

In timp, cu greu, am reusit oarecum sa-mi inving dorinta de a ramane in pat “doar cinci minute” dimineata, desi recunosc ca mai exiata momente cand refuz categoric sa ma trezesc indiferent de consecinte.
Odata invinsa setea avida de somn, m-am lovit de problema intarziatului. De cate ori trebuie sa ajung la o intalnire, indiferent daca plec cu o ora inainte de ora la care este stabilita intalnirea si pana la locul respectiv n-as face mai mult de zece minute, tot intarzii. Pur si simplu imi iese! Trebuie sa ma invart aiurea prin casa foarte mult timp inainte de a pleca si, odata iesita din casa, se gaseste mereu cate ceva care sa-mi atraga atentia, astfel pierd timp stand si cascand gura, intarziind la intalnire.

Normal, imi place si sa trandavesc; nu gasesc nimic ce-ar putea egala starea pe care o am cand trandavesc.

Simplul fapt ca-mi place sa dorm, ca intarzii mereu la intalniri si ca ador sa trandavesc ma face un om lenes, cel putin asa sustin apropiatii. Mie imi place sa spun ca sunt o persoana comoda care se menajaza in exces. Cu certitudine pot afirma ca sansele de a ma transforma intr-o persoana care sare din pat cu cinci minute inainte ca ceasul sa sune sunt minime - daca stau mai bine sa ma gandesc sunt inexistente -; n-am sa ratez niciodata un moment in care pot sta sa trandavesc iar faptul ca intarzii la intalniri tine de perceptia fiecaruia asupra timpului.

Posted in Diferit | 4 Comments »

Chestii

Sunt sigura ca fiecare s-a lovit macar o singura data de-un barman/ospatar prea plin de sine. Genul Zeu care se plimba printre mese cerand o piedica, incercand sa-si ascunda frustrarile printr-o tonalitate ce nu-i prea iese; genul care are acasa o femeie ce nu-i nevoie sa ridice prea mult tonul, pentru ca el, cu ochii plini de lacrimi, sa execute ordinele.

Ehhh, de-un frustrat de genul am dat eu ieri; a incercat sa-si impuna “autoritatea” dar a ales modalitatea nepotrivita. Spre marele lui noroc s-a linistit inainte de a activa modul ironic-nesimtit. Eu am plecat amuzata, el a ramas Zeu al meselor plin de nervi.

Ziua de ieri s-a dovedit a fi una plina de… surprize?

Plecand de la terasa am sunat-o pe ToFiiFee; m-am gandit ca daca tot sunt prin zona sa profit pentru a ma vedea cu ea. Pentru o clipa am avut impresia ca am sunat la Asociatia Alcoolicilor Anonimi, apoi mi-am dat seama ca nu m-am inselat. Putin uimita, putin nedumerita am depasit momentul, nu de alta dar aveam sa asist la metamorfozarea Albei ca Zapada.
Alba ca Zapada, printesa crestuta la castel in puf si “fite” a fost ieri necinstita. S-a dovedit o trauma mult prea grea de suportat pentru biata printesa aceasta metamorfozandu-se in Muc cel Mic, dar dupa stari prelungite de gandire profunda a ales sa se transforme intr-o broscuta. Mai conteaza?

Eu una cred ca PowerPuff era o alternativa mai buna, in fine…

Posted in Diferit | 7 Comments »

Ea leneveste

Se innoptase deja fara ca ea sa bage de seama. Ca in fiecare seara a adormit fara a apuca sa vada macar genericul filmului ce urma sa sa-i incheie ziua.

Zorii zilei parca aparura prea repede. Deschise ochii si langa papusa spanzurata de pe perete deslusi pe o bucata de lemn inscrisul: fumatul mentine silueta. Isi aminti ca cineva-i spusese cu cateva ore inainte “fumatul ucide”, dar pe jumate adormita reusi sa-si aprinda o tigara. Tolanita in mijlocul patului savura tigara si muzica ce in acea dimineata suna mai bine ca niciodata; contempla peretii si gandea profund la nimic.

A decis ca in acea zi sa leneveasca, sa ignore total ritmul alert al vietii, sa asculte muzica veche ce-o deconecta de-o realitate uneori insuportabila si sa fumeze.

Ea leneveste!