Scuzaţi-mă, dar îmi trece
March 21st, 2008 Ciudath“Excuse me miss, măta ştie că bei?”
“Ocazional!”
Şi tot ocazional, mi se întâmplă să vărs berea pe covor; sau să mă împiedic de diverse lucruri care-mi stau în cale şi să mă trezesc lată, pe acelaşi covor - respirând greu.
Tot ocazional, fac glume cumplite celor săraci cu duhul. Şi-mi place! [se simte cineva?]
Ceea ce nu este ocazional - şi ceva ieşit din comun, este dispoziţia, pe care o am de câteva zile, de a comunica. Mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc.
În ultimul timp, am discutat, foarte relaxată, cu multă lume pe care, practic, nu o cunosc. De exemplu, zilele trecute am avut treabă prin oraş şi am cunoscut o doamnă foarte plăcută - cred că avea în jur de 56 de ani.
Întâmplarea a făcut să stăm amândouă pe aceeaşi bancă, savurând o ţigară. M-am trezit stând de vorbă cu ea. Am dezbătut teoria visurilor, am vorbit despre bătrâneţe, despre percepţia frumosului, rasism şi am ajus la sinucidere. Un subiect pe care-l ador.
Discuţia despre sinucidere, a plecat de la afirmaţia ei care a sunat cam aşa: la 40 de ani am vrut să mă sinucid, încă îmi pare rău că nu am făcut-o! După vreo 20 de minute, timp în care am tot tratat subiectul, am uimit-o spunând: mergeţi la doctor, este imposibil, după o examinare amănunţită, să nu descopere ceva tragic, la vârsta dumneavostră. Aşa, rezolvaţi problema! Tragic este că s-ar putea să uitaţi de tentaţia sinuciderii.
Nu mă apuc acum să conturez toate amănuntele sau să-mi expun concluziile - ceea ce vroiam, era să evidenţiez comunicarea.
Au mai fost şi alte discuţii spontane, tot cu oameni pe care nu-i cunosc - au fost şi unele online [chiar foarte plăcute].
Sunt uimită! Ce urmează? O să mă transform într-o persoană drăguţă, comunicativă? Îmi vine greu a crede, ţinând cont că sunt destul de selectivă. Îmi place să cred că este doar o perioadă.
