Cum ar fi, la sfârşit, să spui: să-ţi fie de bine!?!
Sau: îmi pare bine că te-am putut servi. Âhh? Âhh? Deşi am o problemă cu acest “a servi” - deci pică.
În sfârşit…
Politeţuri liminate - o descoperire întâmplătoare.
Azi, clopotul bisericii sună a licurici, apăs butonul maşinii de spălat - mă gândesc că alt sunet mă va ajuta să nu uit de ele acolo.
Aseară n-am putut dormi
Când o friteuză îţi dansează, înseamnă că urmează un moment crocant
Am ajuns la concluzia că-mi place modul în care percep lumea; o îmbinare de oameni-licurici şi oameni-albaştri. Oamenii licurici sunt întruchiparea admiraţiei, a sensului iar oamenii albaştri sunt spirite cramponate într-o pânză de păianjen - a căror realitate se rezumă la cifre şi întrebări obositoare.
Am citit, acum ceva timp, despre un studiu care se referea la capacitatea creierului uman de a reconstitui date [spunea ca nu contează în ce ordine se află literele într-un cuvânt, importante fiind prima şi ultima literă]. Eram puţin contrariată de faptul că omul foloseşte doar 10% din capacitatea creierului. Acum realizez ca o funcţionalitate de 40% m-ar putea ucide în maxim 2 minute. Dureros!
N-am reuşit să văd decât un singur film weekend-ul ăsta. Ex Drummer - un film belgian, o nebunie totală; violenţă, sânge, comedie, scene de sex, durere, homosexuali agresaţi, The Feminists [trupa handicapaţilor] şi muzică - filmul are o coloană sonoră extraordinară.
Am trecut cu bine de trăirile afective de provenienţă organică manifestate săptămâna trecută - n-am făcut nimic special în privinţa asta. Sau poate am conştientizat faptul că frustrările, complexele de genul nu-mi ajută la nimic.
Mă enervează foarte mult atunci când lucrurile iau o întorsătură radicală. Mă gândesc că, toate astea, se întâmplă pentru că am tendinţa de a vedea lucrurile alb sau negru - poate un pic de gri n-ar strica.
Sfârşitul trecut de săptamână îl pot cataloga: the relativity of the human brain power - nu mă plâng, doar că a fost neaşteptat. O nebunie în care am zăcut undeva între negare şi acceptare, sfârşind prin “let it be”.
Sfârşitul ăsta de săptâmană va fi unul odios - ca mine. Nu vroiam să fie aşa dar întorsăturile radicale mi-au schimbat părerea [evident]. Izolare, aşa-l prevăd. N-am chef de nimeni, nu vreau să mă vadă nimeni, sunt o pocitanie plină de bubiţe. Nu mă suport. Probabil că o să mă uit la foarte multe filme şi-am să încerc sa redescopăr entuziasmul. Cred că aveam nevoie de o perioadă foarte liniştită, dar nu vroiam să fie acum.
Mă întreb daca o super stea se transformă acum într-o pitică neagră - cred că va rămâne dilemă.
Pentru că n-am depăşit perioada “debandadă”, o să expun chestii vagi - de care-mi aduc aminte.
Mi-am luat o dobrogeană şi-am facut mişcare.
“Băi, ce-mi plac dupămesele!”
Trei chei şi-o camera goală.
Trauma HAM HAM.
În ultima zi lucrătoare din lună, Electrica are ghişeele închise.
Părul de pe piept şi de pe burtă adună scame, prin frecarea cu hainele - de aici, scame în buric. [pentru că unii se uită la discovery]
Vizionat: Shanghai Triad, Diary of a Shinjuku Thief, From the Life of the Marionettes, Koshikei, Letters from a Dead Man, Onibaba şi Sult.
Evident, am răcit!
Mda! Iar am deprins ticul ăsta verbal, gen.
Gen, puteţi să-mi daţi peste bot - dar nu mă pot abţine.
Cam atât, gen!
