Jerome K. Jerome publica in anul 1889 in Gandurile trandave ale unui pierde vara:

“Vai! Ce placere sa te intorci pe partea cealalta si sa adormi la loc: Doar cinci minute. Oare exiata vreo fiinta umana, ma intreb, in afara de eroul unei povesti pentru baieti de la scoala de duminica, exista vreun om care sa se scoale de bunavoie? Sunt unii pentru care scularea la ora potrivita este absolut imposibila. Daca se intampla ca ora 8 sa fie cea la care trebuie sa ajunga undeva, atunci ei stau in pat pana la 8:30. Daca situatia se schimba si 8:30 este ora potrivita, atunci se face 9 pana sa se scoale. Acesti oameni seamana cu omul de stat despre care se spune ca era intodeauna punctual cu o jumatate de ora dupa. Ei incearca tot soiul de stratageme. Isi cumpara ceasuri desteptatoare (inventii viclene care declansaza soneria la momentul nepotrivit si strica somnul cui nu trebuie)… Am cunoscut pe cineva care chiar se trezea si se ducea sa faca o baie cu apa rece; si nici macar asta nu-i folosea, pentru ca dupa aceea sarea din nou in pat sa se incalzeasca.”

Ma regasesc in aceasta descriere, cel mai placut lucru de la care nu dau aproape niciodata inapoi este acela de a dormi. Gasesc o placere nebuna in somn si leneveala.

Nu cu mult timp in urma imi era imposibil sa ma trezesc dimineata inainte de ora 9. Am incercat diverse metode, dar fara rezultat. Mereu am avut grija sa-mi programez treburile astfel incat sa nu fie necesar sa ma trezesc inainte de 8:30 - 9.

Pe vremea in care ma duceam la scoala si aveam ore dimineata nu stiam ce sa mai inventez si in ce fel sa ma mai schimonosesc pentru a reusi sa o conving pe “mi mutter” ca-mi este foarte rau si nu ma pot duce la scoala. Uneori imi iesea, dar de cele mai multe ori trebuia sa renunt la senzatia de confort si starea de somnolenta pentru a infrunta o fata ridata din care pleca o privire taioasa, cantand cu zambetul (fals) pe buze la prima ora imnul tarii si ridicandu-l in slavi pe tovarasul Ceausescu.
Imi aduc aminte, acum cu amuzament, ca intr-o zi acest tovaras Ceausescu urma sa treaca prin fata scolii unde invatam. Trebuia ca pionierii sa-l intampine postati pe marginea trotuarelor, fericiti ca-si vad conducatorul. Pentru aceasta, urma sa ma trezesc dimineata pentru a ma duce la scoala imbracata impecabil, cu o fata fresh urmand a-mi lua pozitia pe marginea trotuarului dupa un instructaj amanuntit facut de o anume invatatoare. Mi-a fost imposibil sa ma trezesc la timp, plus de asta motivatia pentru care trebuia sa fac acest lucru nu ma incanta sub nici o forma; ma gandeam ca tovarasul Ceausescu va putea trai linistit si fara vederea moacei mele (si viceversa).

Ma trezisem de cateva minute si am auzit sunetul telefonului; la celalalt fir tonul putin disperat al invatatoarei, ingrijorata ca nu-mi facusem aparitia, m-a impins sa-mi inving starea de somn. In graba m-am imbracat si am fugit spre scoala. Pe marginea trotuarelor erau deja insirati pionieri ce semanau cu niste statuete foarte bine ingrijite.

Apar in fata invatatoarei pe jumatate adormita si sleampata, moment in care starea de somnolenta mi-a fost alungata de niscai palme si tipete. Drept pedeapsa mi s-a oferit un loc in spate, de unde tovarasul nu ma putea zari. Pedeapsa ar fi trebuit sa-mi trezeasca remuscari probabil, dar n-a fost sa fie.

Era frig, imi era somn, tovarasul intarziase deja vreo 10 minute, iar eu ma gandeam la prajiturile matusii care statea la cateva strazi de scoala. Am meditat pret de cateva minute si am gasit prajiturile si caldura din casa matusii mult mai interesante. M-am strecurat printre restul copiilor care erau vizibil incantati ca-l vor vedea pe Ceausescu si am fugit spre matusa, lasand in urma marea ocazie de a sta nas in nas cu un conducator de stat. Nu am regretat niciodata alegerea facuta desi urmarile deciziei au fost alte palme din partea invatatoarei, tipete, morala si scaderea notei la purtare (si nelipsita amenintare cu exmatricularea, de care am scapat insa).

Anii au trecut, bancile scolii au fost treptat uitate si cursul vietii m-a impins spre acel moment in care ai impresia ca-i foarte usor sa-ti porti singur de grija, ca siguranta unui servici iti va aduce satisfactii materiale demne de invidiat, ca totul se poate rezolva atata timp cat iti doresti.

Prajiturile si citronada din cofetarie au fost inlocuite cu tigari si bere la terase; vacantele pentrecute la tara, concediile parintilor ce le petreceam impreuna la mare sau ma munte s-au transformat in weekenduri cu prietenii la munte si plecari prin tara de cate ori aveam ocazia. Pentru toate astea banii parintilor erau ori prea putini dar, de cele mai multe ori, ma enervau metodele psihologice pe care trebuia sa le aplic, de convingere a acestora si clipele de asteptare pana ma vedeam cu banii in buzunar. Am decis ca-i cazul sa ma angajez fiind convinsa, precum am spus mai sus, ca asta-mi va aduce libertatea materiala si ma va scuti pregatirile pshigologice aplicate parintilor in momentele cand imi doream sa plec undeva.
M-am trezit angajata dar cramponata de faptul ca trebuia sa ma trezesc foarte devreme pentru a-i umple buzunarele unui patron insuportabil. Nu am rezistat prea mult si am renuntat; trezitul de dimineata si mutrele suspecte a celor cu care lucram nu imi aduceau nici un beneficiu. A urmat alt job, unde dupa lungi discutii si venind cu argumente ce n-au putut fi combatute nu era nevoie sa ma trezesc cu noaptea-n cap.

In timp, cu greu, am reusit oarecum sa-mi inving dorinta de a ramane in pat “doar cinci minute” dimineata, desi recunosc ca mai exiata momente cand refuz categoric sa ma trezesc indiferent de consecinte.
Odata invinsa setea avida de somn, m-am lovit de problema intarziatului. De cate ori trebuie sa ajung la o intalnire, indiferent daca plec cu o ora inainte de ora la care este stabilita intalnirea si pana la locul respectiv n-as face mai mult de zece minute, tot intarzii. Pur si simplu imi iese! Trebuie sa ma invart aiurea prin casa foarte mult timp inainte de a pleca si, odata iesita din casa, se gaseste mereu cate ceva care sa-mi atraga atentia, astfel pierd timp stand si cascand gura, intarziind la intalnire.

Normal, imi place si sa trandavesc; nu gasesc nimic ce-ar putea egala starea pe care o am cand trandavesc.

Simplul fapt ca-mi place sa dorm, ca intarzii mereu la intalniri si ca ador sa trandavesc ma face un om lenes, cel putin asa sustin apropiatii. Mie imi place sa spun ca sunt o persoana comoda care se menajaza in exces. Cu certitudine pot afirma ca sansele de a ma transforma intr-o persoana care sare din pat cu cinci minute inainte ca ceasul sa sune sunt minime - daca stau mai bine sa ma gandesc sunt inexistente -; n-am sa ratez niciodata un moment in care pot sta sa trandavesc iar faptul ca intarzii la intalniri tine de perceptia fiecaruia asupra timpului.

This entry was posted on Tuesday, August 21st, 2007 at 9:35 pm and is filed under Diferit. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.