Se prezinta de ceva vreme portretul omlui nou, omului cool. Owhh really? Cum e sa fii cool?
Pai sa zicem ca mintile bolnave fac din asta un mod de viata. In mare parte frustrati ce se ascund dupa paravane, cu suzete in gura, afisand un mod de viata aparent de invidiat. Actori de ulmima mana ce s-au trezit in mijlocul unei piese de teatru si au impresia ca-si stiu rolul perfect, suspinand dupa aplauzele ce se lasa asteptate.
Ce, vreti aplauze? Dar ce, ironia mea nu va mai place? Privirea mea taioasa va patrunde prea adanc?

Din multitudinea asta de “I`m so cool, I`m the best one”, statistic vorbind, 90% au scapat cartile din mana. O povara prea mare pentru a fi carata in spate. Adica… mai bine dai banii pe bere decat pe o carte, nu? Mai bine te trezesti la 35 de ani ca ai in jurul tau un morman de sticle, si-ti pute capul de atatea intrebari stupide, regrete si aceleasi frustrari. Sau poate faptul ca ridici incompetenta la cote maxime te face sa te simti cool.

M-am saturat de atata cool-ism, de atata teatralitate, de oameni ce-au uitat sa-si vada povara existentei insetati de dorinta de a atrage atentia celor din jur, de acest “cool” ce-l iau cu ei pana si pe buda, tinand o oglinda intr-o mana si uitandu-se la ei cu un singur ochi - pentu ca celalalt e pe sticla - si suferind pentru faptul ca stomacul e singurul lucru care il impiedica sa fie un zeu.

“Adevarul nu insulta, ci serveste dusuri reci prostiei calde.”

This entry was posted on Tuesday, April 3rd, 2007 at 2:10 am and is filed under Diferit. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.