Luni!

Un început anost de saptamană, oarecum previzibil, în care multă lume-şi varsă speranţele dorind să devină nealteraţi, începând diete, lăsându-se de fumat, de băutura… Oameni nuli a căror voinţă este cumulată într-o, banală, zi.

Imaginativ, am mirosit aerul vieţii cotidiene, de după geamurile dormitorului meu. Mi-a părut puţin mai plăcut decât în mod normal, şi oamenii au reuşit să nu mă mai enerveze - poate pentru că i-am evitat.

După un sfârşit de săptămână în care febra, diversele dureri, visuri tâmpite, lipsa de logică în gândire, etc., au fost îndurate cu destulă greutate, ziua de luni mă întâmpină cu dureri dorsale, aceleaşi visuri tâpite, dar puţin mai coerentă.

Am realizat că în perioada asta am visat foarte mult, practic am visat de fiecare dată când am dormit; şi am dormit destul. In mod normal nu m-ar deranja, dar ţinând cont de visurile cretine avute… Dar, mulţumită acestei perioade, mi-am adus aminte de cel mai plăcut vis pe care l-am avut. In visul acela eram un căţel [desenat], aveam urechi foarte lungi [ca un Basset] şi o motocicletă care zbura. Visul ăsta mi-a lăsat, o lungă perioadă, o stare de beatitudine.

Este bine, totuşi, că n-am fost asaltată cu telefoane la capătul cărora să se audă o voce “băi, ce faci, eşti bine?”, iar eu plictisită şi prefacută, să răspund “da! sunt Ok!”; după care să urmeze alt şir de întrebări previzibile iar eu să închei conversaţia, şi mai plictisită, subit “Ok! hai că mai vorbim. Pa!”.

Azi am primit şi un cadou, un pui [congelat]. Un cadou special, motivat printr-o scuză - nu a mai apucat să-mi facă supă, să mi-o fac singură. Nu-mi prea convine chestia asta, infirmiera mea nu ştie să facă supă iar eu sunt scutită de aceste treburi, pentru că sunt bolnavă.

Până una alta am să continui să mă bucur de pereţii camerei mele uitându-mă la filme, şi dorindu-mi să vă îmbolnaviţi şi voi [puteţi s-o luaţi ca spirit de solidaritate - nu pot minţi afirmând că-mi place sa fiu singura, din turmă, care suferă acum; dar nici depresiile voastre nu mi le doresc]. Cred că încep să ador acele de 21 verzi în locul celor roz [ce ironie, rozul doare în orice formă tinde să prindă].

This entry was posted on Monday, January 14th, 2008 at 9:18 pm and is filed under Diferit. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.